Despre ce sa vorbim? Sau mai bine zis :-? , despre ce sa scriu?
Nici eu nu stiu ...
Ma gandesc.
Mi-a atras atentia azi un filmulet de pe un blog pe care l-am deschis din intamplare. Se numeste "Your secret" si dupa parerea mea este absolut genial.
Am hoinarit si pe blogurile altor "oameni frumosi" si am descoprit talentul si infantilitatea unora , sensibilitatea si maturitatea altora.
Si totusi ... nu stiu ce sa scriu. S-a cam dus inspiratie mea. Sa fie de vina vremea? Sau starea mea de spirit? Sau ce?
E ciudat.
Ciudat cum ai impresia ca stii si cunosti foarte bine o anumita persoana si se dovedeste ca de fapt nu aveai nici cea mai vaga idee despre cum este ea. Cum e posibil ca oamenii sa se schimbe peste noapte? Cum? Cum sa insinuezi ca esti intr-un anumit fel si sa maschezi atat de bine realitatea? Cum reusesti sa faci asta pentru o lunga perioada de timp? Si de ce?
Nu inteleg. Ma depaseste. Sau poate sunt doar incapabila de a intelege.
Azi am fost revoltata din pricina unei "intamplari" traite de o prietena de-a mea. Si tot azi, am realizat ca nimic nu ma mai uimeste, desi cred ca eram deja constienta de faptul acesta.
Am ajuns la concluzia ca "Daca se duce dracului tot, atunci ... o s-o iau de la inceput! Diferit de fiecare data " [dupa cum bine zicea cineva]. Cu zambetul pe buze mereu. Pentru ca orice sfarsit aduce cu el un nou inceput.
Si-mi place sa contemplu cerul si sa privesc stelele. Ma linistesc. Si ma fac sa uit de mine si de tot.
Imi place sa traiesc clipele frumoase intre incheieturile puternice ale unui baiat mai mic sau mai mare decat mine ... sa impart timpul cu un zambet care sa ma poarte pe aripile visului. Imi plac ochii de toate formele si culorile , desi pana acum aproximativ 1 an as fi jurat ca eu ador doar ochii caprui. Imi plac gropitele. De fapt NU ! NU-mi plac ! LE IUBESC! Asa cum iubesc si marea cu valurile spumegande si inghetata cu nuca si artar si amintirile din noptile petrecute in 2 si prietenii[putinii pe care ii am] si pozele artistice si imbratisarea blanda a mamei si urechile clapauge ale catelului si privirea duioasa a bunicii si melodia aia care imi aduce aminte de primul "Te iubesc" ... si toate celelalte nenumarate lucruri pe care as putea sa le adaug la lista .
Sunt o romantica, si de ce nu, as putea fi una incurabila. Dar poate intr-o alta lume. Nu in asta care ucide vise si zambete si nu numai...
Pana atunci imi cant cu note armonioase fericirea de pe buze si imi pastrez bine ascunse in cutiute mici amintirile frumoase. Si zambetul.
Nici eu nu stiu ...
Ma gandesc.
Mi-a atras atentia azi un filmulet de pe un blog pe care l-am deschis din intamplare. Se numeste "Your secret" si dupa parerea mea este absolut genial.
Am hoinarit si pe blogurile altor "oameni frumosi" si am descoprit talentul si infantilitatea unora , sensibilitatea si maturitatea altora.
Si totusi ... nu stiu ce sa scriu. S-a cam dus inspiratie mea. Sa fie de vina vremea? Sau starea mea de spirit? Sau ce?
E ciudat.
Ciudat cum ai impresia ca stii si cunosti foarte bine o anumita persoana si se dovedeste ca de fapt nu aveai nici cea mai vaga idee despre cum este ea. Cum e posibil ca oamenii sa se schimbe peste noapte? Cum? Cum sa insinuezi ca esti intr-un anumit fel si sa maschezi atat de bine realitatea? Cum reusesti sa faci asta pentru o lunga perioada de timp? Si de ce?
Nu inteleg. Ma depaseste. Sau poate sunt doar incapabila de a intelege.
Azi am fost revoltata din pricina unei "intamplari" traite de o prietena de-a mea. Si tot azi, am realizat ca nimic nu ma mai uimeste, desi cred ca eram deja constienta de faptul acesta.
Am ajuns la concluzia ca "Daca se duce dracului tot, atunci ... o s-o iau de la inceput! Diferit de fiecare data " [dupa cum bine zicea cineva]. Cu zambetul pe buze mereu. Pentru ca orice sfarsit aduce cu el un nou inceput.
Si-mi place sa contemplu cerul si sa privesc stelele. Ma linistesc. Si ma fac sa uit de mine si de tot.
Imi place sa traiesc clipele frumoase intre incheieturile puternice ale unui baiat mai mic sau mai mare decat mine ... sa impart timpul cu un zambet care sa ma poarte pe aripile visului. Imi plac ochii de toate formele si culorile , desi pana acum aproximativ 1 an as fi jurat ca eu ador doar ochii caprui. Imi plac gropitele. De fapt NU ! NU-mi plac ! LE IUBESC! Asa cum iubesc si marea cu valurile spumegande si inghetata cu nuca si artar si amintirile din noptile petrecute in 2 si prietenii[putinii pe care ii am] si pozele artistice si imbratisarea blanda a mamei si urechile clapauge ale catelului si privirea duioasa a bunicii si melodia aia care imi aduce aminte de primul "Te iubesc" ... si toate celelalte nenumarate lucruri pe care as putea sa le adaug la lista .
Sunt o romantica, si de ce nu, as putea fi una incurabila. Dar poate intr-o alta lume. Nu in asta care ucide vise si zambete si nu numai...
Pana atunci imi cant cu note armonioase fericirea de pe buze si imi pastrez bine ascunse in cutiute mici amintirile frumoase. Si zambetul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu