Dependenta de zambetul celor din jur...

L-am redescoperit pe Frank Sinatra si odata cu melodia lui am constientizat ca mi-as dori ca povestea mea sa fie la fel de... reala, dar in acelasi timp magica, presarata cu praf de stele, armonizata cu cantece, stiliziata cu sinceritate, incarcata cu iubire. Cu alte cuvinte, "hold my hand...please be true...fly me to the moon...I love you. " ... Vreau asta. Si tot ce include. Plimbari prelungi, degetele mele printre aerul dintre degetele tale, apeluri tarziu in noapte, mesaje de buna dimineata, poze din cele mai frumoase locuri din lume, dansuri romantice pe strazi inguste, apusuri care-ti fura respiratia, rasarituri in doi. Noi. Sa fim prieteni inainte de toate. Sa radem fara masura, sa zambim sincer, sa ne afundam in priviri, sa reinterpretam imbratisarile. Sa iubim fara retineri. Sa traim si sa apreciem fiecare moment, fiecare gest, fiecare sarut... Si daca ai de gand sa te indragostesti de mine, vreau sa stii ca... ...sunt empatica si emotiva si plang, de multe ori, la f...

A trecut atat de mult timp de cand nu am mai scris...si inca incerc sa imi gasesc inspiratia si cuvintele si mijloacele necesare ca sa pot sa-mi transpun gandurile, emotiile, trairile, sentimentele...in cuvinte. Din nou. M-am schimbat. Am evoluat, sau cel putin asa imi place sa cred. Ma uit in oglinda si imi place persoana care am devenit, femeia puternica care sunt azi, copilul naiv si inocent pe care il pastrez in suflet. Mai am multe de invatat, de facut, de vazut, de simtit. Dar nu asta inseamna sa traiesti?! Imi place sa cred ca sunt omul careia ii place sa traiasca fiecare zi cu optimism. Cea care incearca sa priveasca mereu partea plina a paharului, chiar daca el mai da pe-afara uneori.  Am ramas o romantica incurabila. Cred cu tarie ca iubirea e singurul lucru care, in final, conteaza. Inca mai cred in oameni. Si vreau sa o fac. Iubesc oamenii! Incerc, pe cat posibil, sa nu ii judec, ci sa ii iau ca atare. Poate sunt naiva, dar am descoperit ca naivitatea e defectul oamenil...

Și se-ntâmplă asa... Într-o zi întâlnești pe cineva și, pentru un motiv inexplicabil, te simți conectat cu acest străin mai mult decât cu oricine altcineva. Și, asemenea unui înger, poate ca e acolo cu un motiv: sa te învețe o lecție importanta sau sa te protejeze și sa te susțină într-o perioada nefastă. Și trebuie sa ai încredere în el, deși vine odată cu durerea sau suferința, pentru ca vine cu un scop, pe care în timp îl vei înțelege. Și primești niște avertismente - ca poți ajunge sa ții la acea persoana, dar trebuie sa îți amintești ca nu e a ta, deci nu o poți păstra. Scopul ei nu este sa te salveze pe tine, ci sa îți arate cum te poți salva singur...și odată îndeplinit acest lucru, confuzia dispare și începi sa înțelegi... Dar totodată și "îngerul" îți va deveni străin, încă o data... Vreau sa fii fericit. Sa găsești pe cineva care sa descopere căldura zâmbetului tau și sa se simtă asa cum ma simțeam eu în preajma ta și în bratele tale. Iar în zilele când...

Adeseori am fost intrebata care e genul meu de baiat, cum ar trebui sa arate, cum ar trebui sa fie, ce ar trebui sa aibe. Si de fiecare data am ridicat din umeri. N-am stiut raspunsul pana in clipa in care ai aparut tu si te-am cunoscut si te-am gasit perfect ... perfect pentru mine.          Esti baiatul ale carui degete vreau sa le simt prin aerul dintre degetele mele. Esti cel in ochii caruia vreau sa ma ratacesc si in bratele caruia vreau sa ma regasesc.Cu tine vreau sa rad pana la lacrimi. Vreau sa fii baiatul caruia sa-i rasfat fiecare linie a palmei, fiecare trasatura a fetei, fiecare contur al corpului. Cu tine vreau sa iubesc pana la epuizare...Vreau sa fii baiatul langa care ma trezesc dimineata, iar eu sa fiu femeie pe care ti-o doresti zi de zi si copilul pe care vrei sa-l protejezi si persoana care te face sa zambesti orice ar fi.  Vreau sa fii cel care imi sterge lacrimile atunci cand plang si care imi saruta zambetul. Baiatul care nu ma fa...

Si au trecut mai bine de 2 ani... Si inca nu imi vine sa cred ca nu mai e... Un final tragic... pentru un om "maret", pentru un unchi minunat, un frate de nadejde, un fiu bun, un tata nemaipomenit... ... si am ramas doar cu poze si amintiri... si lacrimi in loc de zambete... Si sunt zile ca asta in care imi aduc aminte de el, de unchiul meu, singurul care imi spunea "nepoata" si care atunci cand ma strangea in bratele lui imense imi umplea sufletul de bucurie, si care atunci cand zambea, facea ca intreaga zi sa para minunata, la fel ca el. Si odata cu el s-a rupt si o parte din sufletul meu...am ramas mai goala, mai saraca, mai trista, mai emotiva, mai sensibila...de fapt, foarte sensibila... Si nu ma mai recunosc uneori...si lacrimile-mi siroiesc pe obraz, de multe ori, fara motiv...si orice lucru care ma deranjeaza sau ma enerveaza ma face sa ma intristez si, inevitabil, sa plang... E o tristete inexplicabila cea pe care inca o simt dupa mai bine de 2 ani.....

Si as fi crezut ca dupa 2 ani si jumatate meritam mai mult decat un telefon inchis in nas ... Nu-l condamn. Fiecare din noi gandeste, simte si actioneaza dupa propriile legi si instincte personale. A fost alegerea lui . Am respectat-o. As fi ipocrita sa spun ca nu-mi pasa. Imi pasa! As fi ipocrita sa afirm ca nu-l mai iubesc. Il iubesc! Dar s-a terminat. Poate ca asa e cel mai bine pentru amandoi. Mai bine mai devreme decat sa ajungem mai tarziu la lucruri mai urate si cuvinte mai grele. As fi preferat totusi sa nu se fi terminat asa sec. As fi vrut sa ramanem prieteni. Sa-i vad gropitele cand ii intalnesc privirea prin oras, sa zambim si sa ne aducem aminte de clipele frumoase, pentru ca au fost! Cele mai multe! Au fost ! Nu vreau sa fiu trista ! Nu vreau sa plang! Nu pot !Nu trebuie ! Am gresit amandoi si am incercat, chiar am incercat sa facem ca totul sa fie bine, dar ... personalitatile noastre au fost mai puternice decat orice altceva ... chiar si decat iubirea . A fost pr...