We'll be ok ...

Si as fi crezut ca dupa 2 ani si jumatate meritam mai mult decat un telefon inchis in nas ...
Nu-l condamn.
Fiecare din noi gandeste, simte si actioneaza dupa propriile legi si instincte personale. A fost alegerea lui . Am respectat-o.
As fi ipocrita sa spun ca nu-mi pasa. Imi pasa! As fi ipocrita sa afirm ca nu-l mai iubesc. Il iubesc!
Dar s-a terminat. Poate ca asa e cel mai bine pentru amandoi. Mai bine mai devreme decat sa ajungem mai tarziu la lucruri mai urate si cuvinte mai grele. As fi preferat totusi sa nu se fi terminat asa sec. As fi vrut sa ramanem prieteni. Sa-i vad gropitele cand ii intalnesc privirea prin oras, sa zambim si sa ne aducem aminte de clipele frumoase, pentru ca au fost! Cele mai multe! Au fost !
Nu vreau sa fiu trista ! Nu vreau sa plang! Nu pot !Nu trebuie !
Am gresit amandoi si am incercat, chiar am incercat sa facem ca totul sa fie bine, dar ... personalitatile noastre au fost mai puternice decat orice altceva ... chiar si decat iubirea .
A fost prima mea iubire si poate unul din capitolele cele mai frumoase din viata mea, capitol pe care vreau sa mi-l amintesc cu zambetul pe buze, nu cu lacrimi in ochi. Vreau ca in memorie sa-mi ramana imprimata ultima zi in care ne-am vazut, acelasi loc, acelasi el, gropitele, privirea aceea, penultimul mesaj .
Ne-am pierdut pe drum.
Sunt putine cuvintele care ar putea descrie ceea ce simt acum.
Sunt obosita.

It will rain ...



" We'll be ok ! "